Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat, vineri, că țara va angaja 1.200 de noi polițiști pentru a consolida securitatea în școli după două atacuri armate în masă care au zguduit țara în decurs de două zile.
Într-o conferință de presă, Vucic și-a exprimat condoleanțele față de victimele celor două atacuri armate recente și a promis că guvernul va face schimbări urgente în legislația privind armele.
Cel puțin 8 persoane au murit în al doilea atac armat în masă în două zile, în Serbia. 13 persoane au fost rănite, dintre care 7 se află în stare critică.
Potrivit anchetatorilor, tânărul criminal era împreună cu mai mulți prieteni la grătar, s-a enervat, a plecat acasă, a luat o mitralieră, s-a întors, a omorât opt oameni și a rănit alți 13.
Citește și: El este atacatorul din Serbia! Cuvântul repetat de sute de ori în momentul arestării sale
Ucigașul a fost prins după ce a fost căutat de sute de mascat și de polițiști.
Este stare de urgență în Serbia, după cele două atacuri, cel de acum două zile de la școala din Belgrad și cel din această dimineață, din Dubona, satul aflat la doar 35 km distanță de locul în care s-a petrecut primul atac.