Groenlanda poate deveni independentă dacă locuitorii săi doresc acest lucru, dar această regiune autonomă nu va putea fi un stat în componența SUA, a declarat, miercuri, ministrul danez de Externe, Lars Lokke Rasmussen, citat de Agerpres.
Reacția sa se adaugă celor venite după ce președintele ales al SUA, Donald Trump, a spus că Groenlanda trebuie să aparțină țării sale "din motive de securitate națională".
Trump nu a exclus posibilitatea de a recurge la forță pentru a prelua controlul acestei insule arctice, dacă Danemarca refuză să o vândă către SUA.
"Noi recunoaștem faptul că Groenlanda are propriile sale ambiții. Dacă ele se materializează, Groenlanda va deveni independentă, dar cu greu ar putea deveni un stat federal al SUA", a spus ministrul danez.
El a admis că preocupările SUA privind securitatea în regiunea arctică sunt legitime, în contextul intensificării activităților ruse şi chineze în această regiune.
SUA vor să-și extindă prezența militară în Groenlanda
SUA au, de la jumătatea secolului trecut, o bază aeriană în nord-vestul Groenlandei. Numită Pituffik și situată la jumătatea distanței geografice dintre Moscova şi New York, aceasta reprezintă cel mai nordic avanpost al forțelor armate americane și este echipată cu un sistem de avertizare antirachetă.
Washingtonul şi-a exprimat interesul de a-şi extinde acolo prezența militară, inclusiv prin amplasarea de radare care să monitorizeze apele Atlanticului, pe unde pătrund navele militare și submarinele nucleare rusești.
"Nu cred că ne aflăm într-o criză de politică externă. Suntem deschiși dialogului cu americanii asupra modului în care am putea coopera şi mai strâns ca în prezent, pentru a ne asigura că obiectivele SUA sunt îndeplinite", a mai spus șeful diplomației daneze.
Premierul Groenlandei, Mute Egede, s-a arătat, la rândul său, favorabil independenței insulei, dar a spus în mod repetat că aceasta nu este de vânzare.
Doanld Trump a avansat şi în 2019, în precedentul său mandat prezidențial, ideea cumpărării insulei, respinsă de guvernul danez.
Trump nu este primul președinte american interesat de acest teritoriu.
După al Doilea Război Mondial, președintele de atunci al SUA, Harry Truman, a încercat şi el să cumpere Groenlanda cu o sută de milioane de dolari în aur.
Truman considera insula drept un teritoriu de mare importanță strategică în contextul Războiului Rece, care tocmai începuse, dar guvernul danez a refuzat oferta.
Groenlanda: 56.000 de locuitori, resurse energetice și strategice, poziție râvnită de jucătorii globali
Groenlanda face parte din Danemarca de peste 600 de ani, iar în prezent are un statut de teritoriu semi-suveran.
Din 2009, când a primit o largă autonomie, Groenlanda are dreptul să-şi declare independența față de Danemarca, dar nu a făcut niciodată acest pas.
Insula vastă, care numără însă doar aproximativ 56.000 de locuitori, are o economie dependentă de pescuit şi este finanțată masiv de guvernul de la Copenhaga.
Acesta alocă aproximativ un miliard de dolari pe an, echivalentul a aproximativ jumătate din bugetul insulei, deși regiunea dispune de mari resurse naturale, inclusiv petrol şi gaze naturale.
Deși majoritatea locuitorilor Groenlandei doresc independența, puțini dintre ei consideră această opțiune ca fiind viabilă, având în vedere dependența economică faţă de Danemarca.
O altă opțiune ar putea fi un așa-numit pact de "liberă asociere" cu SUA, asemănător statutului pe care-l au Insulele Marshall, Micronezia sau Palau în Oceanul Pacific.
O cercetare din 2023 a relevat că 25 dintr-o listă de 34 de minerale considerate critice de Comisia Europeană se găsesc în Groenlanda.
Printre acestea se numără cantități semnificative de așa-numite pământuri rare, utilizate în producția de vehicule electrice şi turbine eoliene.