Franţa
revoluţionează guvernarea. Membrii cabinetului de la Paris vor avea
un ?carnet de note? trimestrial,
în care le va fi trecută o evaluare a activităţii.
Măsura, care ar putea deveni funcţională în numai câteva
săptămâni, i-ar face pe demnitarii francezi cei mai atent
evaluaţi miniştri din lume. Iniţiativa de evaluare a miniştrilor
este de fapt o promisiune mai veche a preşedintelui Nicolas Sarkozy,
iar premierul Francois Fillon a decis să o pună în aplicare
în numai câteva săptămâni. Potrivit Le Monde,
Sarkozy promisese în mai anul trecut, atunci când a fost
instalat noul Guvern, că miniştrilor le vor fi trasate ?obiective
clare care să permită
evaluarea rezultatelor lor?.
Tocmai când cârcotaşii
ar fi fost gata să deplângă faptul că Sarkozy nu-şi ţine
promisiunile, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat
că a fost întocmită grila de parametrii pe baza căreia vor
fi notaţi cei 15 miniştri. Grila conţine 450 de criterii şi are
la bază obiectivele care le-au fost fixate de Sarkozy şi Fillon în
timpul verii trecute, când fiecare ministru a primit o
scrisoare în care i s-a explicat ce se aşteaptă de la el pe
perioada mandatului.
Prima evaluare va fi făcută de firme
private de consultanţă. Iar primul ?examen
eliminatoriu? va avea loc în luna martie, după
alegerile locale, când premierul Fillon a programat o remaniere
guvernamentală, fără să indice încă persoanele sau
posturile vizate.
Antena 3