Antena 3 CNN Externe Ministerul britanic de Externe afirmă că Kremlinul plănuiește instalarea unui lider pro-rus la Kiev

Ministerul britanic de Externe afirmă că Kremlinul plănuiește instalarea unui lider pro-rus la Kiev

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 09:18 23 Ian 2022 Modificat la 09:18 23 Ian 2022
rusia lider pro rus kiev
Ministerul britanic de Externe afirmă că Kremlinul plănuiește instalarea unui lider pro-rus la Kiev Sursa foto: Hepta | DPA Images / Celestino Arce Lavin

"Fostul deputat ucrainean Evhen Murayev este considerat un potențial candidat", a precizat Biroul britanic pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare. Murayev a declarat sâmbătă pentru CNN că "nu există nimic de comentat" în legătură cu acuzațiile, întrucât este cetățean ucrainean și se confruntă încă cu sancțiuni rusești.

Declarația a continuat cu numele altor patru foști oficiali ucraineni, afirmând: "Avem informații că serviciile de informații rusești mențin legături cu numeroși foști politicieni ucraineni", inclusiv Serhiy Arbuzov, prim-viceprim-ministru al Ucrainei din 2012 până în 2014 și prim-ministru interimar în 2014, Andriy Kluyev, prim-viceprim-ministru din 2010 până în 2012 și șef de cabinet al fostului președinte ucrainean Ianukovici, Vladimir Sivkovici, fost șef adjunct al Consiliului ucrainean pentru Securitate Națională și Apărare (RNBO) și Mykola Azarov, prim-ministru al Ucrainei în perioada 2010-2014, se arată în comunicat.

"Unii dintre aceștia au contacte cu ofițeri de informații ruși implicați în prezent în planificarea unui atac asupra Ucrainei", a adăugat comunicatul Ministerului britanic de Externe. Rusia a negat acuzațiile potrivit cărora ar plănui să atace Ucraina.

Duminică dimineață, Ministerul de Externe al Rusiei a cerut Ministerului de Externe al Marii Britanii să "înceteze să se mai implice în provocări", a relatat agenția de știri de stat TASS.

"Dezinformarea răspândită de Ministerul britanic de Externe este încă o dovadă că acestea sunt țările NATO, conduse de anglo-saxoni, care escaladează tensiunile în jurul Ucrainei. Facem apel la Ministerul britanic de Externe să înceteze activitățile provocatoare, să nu mai răspândească prostii și să se concentreze pe studierea istoriei jugului tătaro-mongol", a declarat pentru TASS un reprezentant al Ministerului rus de Externe.

×
Etichete: Kiev
x close