Un avion Hercules a preluat patru oameni de pe aeroportul din Kabul şi i-a transportat la Islamabad.
Este vorba despre un român, un american, un bulgar şi un britanic.
"Celula de criză interinstituțională, convocată la data de 13 august 2021 de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, care a continuat să activeze în regim permanent pentru asigurarea evacuării cetățenilor români care și-au manifestat opțiunea de a fi repatriați din Afganistan, informează că un al doilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport românești s-a desfășurat în bune condiții.
Patru oameni, evacuaţi din Afganistan: un român, un american, un bulgar şi un britanic
Prin intermediul acestui al doilea zbor a reușit evacuarea a încă unui cetățean român (angajat al unei agenții NATO, aflat deja pe aeroportul internațional din Kabul, care a optat recent pentru evacuare), precum și a trei cetățeni ai unor state europene/aliate: un cetățean bulgar, unul britanic și unul american.
Astfel, aeronava militară de transport a Forțelor Aeriene Române a aterizat, în condiții de siguranță, în cursul nopții pe aeroportul internațional din Kabul. Ca și în cazul primului zbor, pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord și o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistență de specialitate.
Autoritățile române din cadrul Celulei de criză interinstituționale continuă demersurile complexe, pe canale specifice, pentru asigurarea transferului către aeroport a altor cetățeni români aflați în afara aeroportului. De asemenea, Celula de criză interinstituțională menține permanent legătura cu cetățenii români aflați în diversele locații din Kabul.
Condițiile de securitate deosebit de dificile și periculoase din Kabul, care nu au făcut posibil accesul altor cetățeni români spre aeroport până la momentul decolării aeronavei românești de pe aeroportul din Kabul, persistă. În aceeași situație se află și alți cetățeni ai unor state europene sau aliate care nu au putut ajunge la aeroport pentru a fi preluați de aeronavele trimise de statele lor.
Aeronava cu cei patru oameni, la Islamabad
Ulterior preluării pasagerilor, aeronava a decolat cu destinația Islamabad, unde a ajuns în condiții de siguranță, fiind asistată la sosire de personalul Ambasadei României în Pakistan.
Aeronava Forțelor Aeriene Române va continua staționarea în perioada următoare la Islamabad, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetățeni români atunci când aceștia vor ajunge în aeroportul internațional.
Cetățeanul român evacuat va fi găzduit momentan la Islamabad, urmând a fi repatriat în România.
De asemenea, Celula de criză interinstituțională a efectuat deja demersurile necesare pentru identificarea, validarea și contactarea unui număr de cetățeni afgani, foști colaboratori ai trupelor române pe perioada desfășurării misiunii acestora în Afganistan, respectiv studenți bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptați la studii în România. În măsura în care aceștia vor putea ajunge în aeroportul internațional din Kabul, aceștia vor fi preluați spre evacuare cu aeronava militară românească.
Celula de criză interinstituțională evaluează permanent situația din Afganistan
Este de subliniat că situația de securitate din Kabul se menține complexă și fluidă, ceea ce implică adaptarea constantă a planului de evacuare, în funcție de diverși factori, care au propria dinamică.
Prioritatea Celulei de criză interinstituționale este în prezent asigurarea tranzitului spre aeroport în condiții de siguranță cât mai bune, în circumstanțele de securitate existente, pentru cetățenii români care au solicitat evacuarea. Ca și în cazul cetățenilor români preluați deja, Celula de criză interinstituțională va acționa pentru a prelua cetățenii români care au solicitat repatrierea de îndată ce sunt întrunite condițiile de preluare din aeroport și pentru a-i evacua aerian de îndată ce va fi posibil.
În acest scop, Celula de criză interinstituțională evaluează permanent, împreună cu partenerii internaționali, evoluția situației din Afganistan", se arată în comunicatul remis presei.