Minele dislocate de ape în urma inundaţiilor provocate de spargerea barajului de la Kahovka (sudul Ucrainei) ar putea să plutească în aval şi să eşueze pe plajele de la Marea Neagră, a avertizat miercuri Paul Heslop, responsabil ONU pentru acţiunile împotriva minelor în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru dezvoltare în Ucraina, potrivit Reuters şi EFE.
Paul Heslop a declarat că minele PMF-1, cunoscute şi sub numele de mine "fluture", sunt suficient de uşoare pentru a pluti în aval pe Nipru pe distanţe lungi.
"Nu aş fi surprins să văd că aceste mine care sunt duse de ape spre mare, în următoarele luni, având în vedere că apa fluviului continuă să curgă, să fie transportate acolo", a declarat acesta, scrie Agerpres.
"Din păcate, am putea vedea mine antipersonal cu presiune eşuate pe plaje de la Marea Neagră", a afirmat expertul ONU.
Heslop a declarat că minele antitanc, care sunt mai grele decât minele antipersonal, sunt mai puţin susceptibile să fie duse de ape pe distanţe lungi.
"Situaţia din Ucraina este fără precedent de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial", a declarat responsabilul ONU, care a calificat distrugerea barajului drept un "dezastru de proporţii biblice".
Ministrul ucrainean al mediului a declarat marţi că distrugerea barajului a provocat pagube în valoare de 1,2 miliarde de euro.