Poliția investighează în prezent acuzațiile de "infracțiuni contra republicii", adaugă sursa citată.
Milos Zeman este internat de 10 zile în spital, la Terapie Intensivă.
El a fost adus aici la o zi după alegerile în care victoria forțelor de opoziție a pus capăt șanselor ca actualul premier Babis să mai aibă parte de încă un mandat.
Însă ceea ce părea o tranziție neproblematică la o nouă componență a parlamentului ceh și la un nou guvern s-a transformat într-un scandal uriaș, ca urmare a dezvăluirilor făcute de președintele Senatului, Milos Vystrcil (foto interior, dreapta).
Raportul spitalicesc citat de șeful Senatului ceh arată că prognoza asupra sănătății președintelui ceh este "neclară" iar revenirea acestuia la muncă în perioada următoare e "extrem de puțin probabilă".
Cabinetul președintelui susține că Zeman este apt să-și îndeplinească funcția
De peste o săptămână, cabinetul lui Milos Zeman a insistat că afecțiunea de care suferă acesta și care nu a fost dezvăluită public nu-l împiedică pe președinte să își îndeplinească atribuțiile.
Însă șeful Senatului ceh susține că a primit de la directorul Spitalului Militar Central din Praga - unde este internat Zeman - confirmarea că președintele nu este apt să își exercite niciuna dintre îndatoriri.
Cu alte cuvinte, nu-și poate îndeplini funcția de stat.
Rolul președintelui în Cehia este în mare măsură unul ceremonial însă, după alegeri, șeful statului este cel care încredințează unui candidat sarcina de a forma un guvern, precizează BBC.
De asemenea, președintele este cel care acceptă demisia unui premier și convoacă parlamentul.
Internarea președintelui și incertitudinile în legătură cu starea sa de sănătate aruncă dubii asupra șanselor ca tranziția către noua putere să decurgă fără probleme.
Mister la Praga: cum a apărut semnătura președintelui pe un document, în condițiile în care Zeman era "inapt să lucreze"
În context, atrage atenția o vizită făcută în data de 14 octombrie președintelui internat de către președintele Camerei inferioare a Parlamentului, Radek Vondracek.
Vondracek a fost condus la Zeman de principalul consilier al acestuia, Vratislav Mynar.
Vizita lui Vondracek nu a fost autorizată de directorul spitalului, care este, totodată, medicul personal al președintelui.
Dincolo de acest aspect, șeful Camerei inferioare s-a întors cu o scrisoare semnată de președinte, prin care Parlamentul ceh, în noua componență, este convocat în data de 8 noiembrie anul curent.
Însă președintele Senatului ceh susține că spitalul l-a informat încă din 13 octombrie pe consilierul președintelui, Mynar, că Milos Zeman este "complet incapabil" să lucreze.
Poliția investighează un posibil caz de infracțiuni contra statului
În prezent, poliția investighează împrejurările întâlnirii din 14 octombrie dintre Mynar, Vondracek și Zeman și eventuale "infracțiuni contra statului", care, potrivit Codului Penal ceh, includ subminarea, sabotajul și trădarea.
Este investigată și posibilitatea ca semnătura președintelui pe actul de convocare a forului legislativ să fi fost falsificată.
Premierul Andrej Babis, care a avut o alianță dificilă cu Zeman, i-a cerut lui Vratislav Mynar să demisioneze imediat din funcția de șef al cabinetului prezidențial.
Mai mult, Babis l-a amenințat pe Mynar că-l va da personal afară dacă parlamentul îl eliberează de prerogativele funcției pe președintele aflat în spital, în baza unei prevederi constituționale.
Premierul l-a criticat și pe șeful Camerei inferioare, care face parte din partidul lui Babis.
Prim-ministrul i-a reproșat lui Vondracek că a fost folosit drept "idiot util" de către Vratislav Mynar.
Nicio știre despre evoluția sănătății lui Milos Zeman
Între timp, veștile despre președintele de 77 de ani, internat în data de 10 octombrie la Terapie Intensivă, continuă să strălucească prin absență.
BBC amintește că președintele internat la ATI a fost fumător inveterat și băutor de calibru pe parcursul vieții.
Medicul prezidențial a invocat confidențialitatea datelor pacientului și a susținut că tot ce poate spune este că Zeman este tratat pentru complicații care decurg din afecțiunile sale cronice.
Afecțiunile cronice cunoscute ale președintelui ceh sunt diabetul tip 2 și neuropatia membrelor inferioare.
Mai multe relatări din presa cehă, inclusiv una bazată pe multiple surse independente la curent cu situația, acreditează ideea că Zeman suferă din cauza complicațiilor grave generate de ciroza ficatului.
Complicațiile ar include sindromul ascitic sau acumularea de lichid în abdomen precum și encefalopatia hepatică, ultima afecțiune fiind de natură să afecteze funcția cognitivă.
Biroul președintelui ceh nu a comentat aceste relatări.
Foto principală: Președintele ceh Milos Zeman, în scaun cu rotile, externat din spital după ce a fost tratat pentru epuizare și deshidratare, 22 septembrie 2021