Antena 3 CNN Externe Milos Zeman a fost reales președinte al Cehiei

Milos Zeman a fost reales președinte al Cehiei

<1 minut de citit Publicat la 18:43 27 Ian 2018 Modificat la 18:43 27 Ian 2018
o_1c4s804iao9f1g4m1pik1hok11r8.JPG
Foto: Wikipedia

Preşedintele în exerciţiu al Cehiei, Milos Zeman, a fost reales în funcţie, după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat vineri şi sâmbătă, cu 51,9% din sufragii, în faţa contracandidatului său, independentul Jiri Drahos, conform rezultatelor anunţate de televiziunea publică cehă după numărarea a circa 95% din buletinele de vot, transmite AFP. 

Zeman, 73 de ani, îl devansează pe academicianul proeuropean Drahos, 68 de ani, care întruneşte 48% din opţiuni. 

Milos Zeman, un veteran al stângii din Cehia, prorus, prochinez şi ostil imigraţiei, s-a plasat pe primul loc şi în cel dintâi tur de scrutin, în care a obţinut 38,56% din voturi. Contracandidatul său Jiri Drahos a întrunit atunci 26,60% din sufragii. 

'Permiteţi-mi să le mulţumesc tuturor alegătorilor care au participat la aceste alegeri', a declarat Drahos sâmbătă, în prima sa reacţie, fără a dori să comenteze pe marginea rezultatelor parţiale. 

Milos Zeman beneficiază de sprijin mai ales în mediul rural, în timp ce Jiri Drahos este preferat de mediile intelectuale şi în marile oraşe. 

Majoritatea candidaţilor eliminaţi în primul tur au declarat că îl susţin pe Drahos.

×
Parteneri
x close