Antena 3 CNN Externe Trei militari ruși au murit după ce au fost catapultați din greșeală dintr-un bombardier

Trei militari ruși au murit după ce au fost catapultați din greșeală dintr-un bombardier

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 15:24 23 Mar 2021 Modificat la 15:24 23 Mar 2021
o_1f1fk2ia515ek1qkthu3q9p10l5b.jpg
Sursa foto: Hepta

Cei trei militari se aflau la bordul unui bombardier strategic de tip Tupolev-22M. Avionul era la sol înaintea decolării, pe un aeroport militar din Kaluga, în centrul Rusiei, când sistemul de catapultare s-a activat în mod eronat.

Cei trei membri ai echipajului au fost catapultaţi de la sol, iar paraşutele nu au avut distanţa necesară pentru a se deschide.

”Din cauza înălţimii insuficiente, paraşutele nu s-au deschis, iar trei membri ai echipajului au suferit răni incompatibile cu supravieţuirea”, a comunicat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia RIA Novosti.

Trei piloți ruși au murit după ce au fost catapultați din greșeală

Autorităţile militare încearcă să afle cauzele activării sistemului de catapultare.

O comisie formată din specialişti ai aviaţiei militare a fost trimisă pe acest aerodrom, aflat la sud-vest de Moscova, pentru a stabili cauza accidentului.
 

×
Etichete: catapultare avion Rusia
x close