Reamintim că grupul extremist a desfăşurat o operaţiune militară de proporţii în încercarea de a instaura un stat islamic.
Jihadiştii din Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au înconjurat rafinăria Baiji încă de săptamâna trecută, în timpul asediului oraşului Mosul. Ca urmare a escaladării violenţelor din regiune, conducerea rafinăriei a decis să suspende operaţiunile de exploatare şi a dispus evacuarea angajaţilor străini.
Ultimul atac a avut loc în această dimineaţă şi a vizat principalele căi de acces, transmite Reuters. Un depozit de materii prime a fost supus unui tir agresiv de mortiere şi un fum gros a cuprins întregul perimetru.
Rafinăria este cea mai mare de acest fel din Irak şi procesează peste 300.000 de barili zilnic, asigurând aprovizionarea pentru tot nordul ţării.