Obama le-a atras atenţia compatrioţilor săi că aceasta este o furtună "importantă şi puternică".
Într-o scurtă intervenţie susţinută după o reuniune de criză la Casa Albă, Obama le-a cerut locuitorilor din zonele ameninţate să se supună fără discuţie ordinelor autorităţilor locale, în special privind evacuările.
"Ne aşteptăm ca furtuna să lovească în cursul acestei seri (marţi, după fusul României). Milioane de oameni vor fi afectaţi. Cel mai important mesaj pe care am să îl transmit poporului american e să îi asculte pe oficialii locali. Dacă ei vă spun să evacuaţi, evacuaţi. Fără întârziere. Nu vă gândiţi. Nu discutaţi instrucţiunile care vi se dau. Transportul va fi afectat pentru mult timp, iar electricitatea va fi o problemă. Vor fi mulţi copaci căzuţi şi multă apă. Publicul trebuie să se aştepte la pene lungi de curent", a spus acesta.
Preşedintele SUA a arătat că nu este preocupat pentru moment de consecinţele pe care uraganul Sandy le-ar putea avea asupra alegerilor prezidenţiale din 6 noiembrie, subliniind că prioritatea este să se garanteze siguranţa americanilor afectaţi de această furtună.
"Prioritatea este să facem în aşa fel încât să salvăm vieţi", a apreciat Obama, care şi-a suspendat de facto participarea la campania electorală pentru a se întoarce la Washington în scopul de a coordona reacţia statului federal la uraganul care afectează deja o parte din nord-estul ţării.
Foto: Mediafax/AFP
Oraşul New York este aproape paralizat în aşteptarea uraganului Sandy. Specialiştii au avertizat că furtuna are o amploare rar întâlnită. Aproape 400.000 de oameni vor fi evacuaţi iar sistemul de transport public a fost închis în întregime, la fel ca şi şcolile, teatrele de pe Broadway şi cazinourile din Atlantic City.