Mike Tyson se află, din nou, în mijlocul unui scandal. Fostul campion mondial la box a fost reţinut de poliţie pe aeroportul internaţional din Los Angeles, după o altercaţie cu un fotograf.
Un reprezentant al poliţiei din Los Angeles a confirmat că Tyson a fost reţinut. Însă, autorităţile nu au vrut să precizeze alte detalii legate de incident, informează
AFP.
Se pare că incidentul a avut loc la ora locală 16.30. În urma altercaţiei, fotograful a suferit o rană minoră la frunte.
Potrivit lui Tyson, fotograful ar fi încercat să-l provoace şi l-a lovit. Povestea jurnalistului, însă, este cu totul alta. Acesta le-a spus poliţiştilor că Tyson l-a lovit în faţă şi a încercat să îi ia camera.
Antena3.ro