Peste 4.500 de persoane s-au oferit voluntari pentru a examina imaginile obținute din satelit ale unei suprafețe de 14.000 de kilometri din Nepal, pentru identificarea zonelor care au nevoie de ajutor după cutremurul produs sâmbătă și soldat, conform ultimului bilanț oficial anunțat, cu peste 4.000 de morți, relatează
Agerpres Compania americană DigitalGlobe Inc., care comercializează imagistică din spațiu și conținut geospațial, a obținut de luni imagini clare ale zonelor afectate de cutremur de la satelitul său WorldView-3, imagini ce sunt folosite de voluntari pentru a marca acele clădiri și elemente de infrastructură care au fost cel mai puternic afectate de seism, ajutând astfel echipele de intervenție, conform unui purtător de cuvânt.
Compania americană a mai precizat că a pus imaginile pe care le-a obținut prin satelit la dispoziția organizațiilor care s-au implicat în ajutarea victimelor cutremurului devastator cu magnitudinea de 7,9.
DigitalGlobe dispune și de imagini prin satelit ale Nepalului din data de 1 aprilie 2015, imagini ce pot fi folosite pentru a înțelege mai bine unde s-au produs cele mai mari distrugeri și pentru a coordona eforturile echipelor de intervenție.
Voluntarii au marcat deja pe aceste imagini 21.975 de zone în care este necesară intervenția echipelor de la sol, printre care 3.128 de clădiri și 1.129 de drumuri afectate de cutremur.
Compania DigitalGlobe a apelat la voluntari și pentru analiza imaginilor obținute din satelit după dispariția avionului Malaysian Airlines MH-370, în urmă cu un an. .