Mii de salariaţi au intrat în grevă, vineri, într-o fabrică a grupului taiwanez Foxconn din China, care produce componente pentru iPhone 5, a anunţat sâmbătă o organizaţie pentru apărarea drepturilor sociale, relatează AFP.
Gigantul taiwanez a fost afectat în ultimii ani, în uzinele din China, de o serie de sinucideri. Luna trecută, una dintre uzinele sale a fost închisă în urma unor violenţe între paznici şi muncitori, în care au fost implicaţi 2.000 de angajaţi şi 5.000 de poliţişti.
Activitatea la fabrica din Zhengzhou (centrul Chinei) a încetat vineri, după ce conducerea a crescut calitatea produselor şi le-a cerut salariaţilor să muncească într-o zi liberă, a anunţat organizaţia China Labour Watch al cărei sediu se află la New York.
"Această grevă rezultă din faptul că muncitorii sunt supuşi unei presiuni prea mari", a declarat directorul China Labour Watch, Li Qiang, într-un comunicat.
"Potrivit salariaţilor, numeroase linii de producţie a iPhone au fost paralizate întreaga zi în mai multe clădiri ale fabricii", arată comunicatul.
La grevă au participat între 3.000 şi 4.000 de angajaţi, potrivit aceleiaşi surse care nu a precizat însă câţi angajaţi are fabrica.
Responsabilii fabricii nu au putut fi contactaţi imediat şi nici un purtător de cuvânt al companiei-mamă a Foxconn din Taiwan, Hon Hai, sau al Apple în China.
Foxconn - numărul unu mondial în producţia de piese pentru computere - asamblează în general produse pentru Apple, Sony şi Nokia şi are un milion de angajaţi în China, dintre care jumătate sunt în Shenzhen, în sudul ţării.
În 2010, cel puţin 13 angajaţi ai Foxconn au murit, aparent în urma unor sinucideri, determinate, potrivit militanţilor, de condiţiile de muncă dificile.
În plus, în septembrie, 40 de persoane au fost rănite la Taiyuan, în provincia Shanxi (nord), după o "dispută între mai mulţi salariaţi", care a degenerat într-o altercaţie generală în care au fost implicate 2.000 de persoane, potrivit unui comunicat difuzat de Hon Hai.