Antena 3 CNN Externe Mii de pompieri ruşi încearcă să controleze incendiul din apropierea centrului nuclear de la Sarov

Mii de pompieri ruşi încearcă să controleze incendiul din apropierea centrului nuclear de la Sarov

1 minut de citit Publicat la 18:27 14 Aug 2010 Modificat la 18:27 14 Aug 2010
Mii de pompieri ruşi încearcă să controleze incendiul din apropierea centrului nuclear de la Sarov

Pompierii ruşi încercau în continuare sâmbătă să controleze incendiul de proporţii din apropierea centrului nuclear de la Sarov, aflat la 500 de kilometri est de Moscova, în timp ce autorităţile ruse afirmă că suprafaţa afectată de flăcări este în scădere, relatează AFP.

Sâmbătă au ajuns la Moscova şi primele două avioane militare americane care transportă ajutoare, în principal costume de protecţie şi rezervoare de apă, dar şi un avion închiriat de statul California.

"Nu vom uita niciodată acest gest, această mână întinsă într-un moment foarte dificil", a declarat, pe aeroportul Vnukovo, directorul-adjunct al departamentului internaţional din Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, Valeri Şouikov.

Alte două avioane C-130 ale forţelor aeriene americane sunt aşteptate "în următoarele zile", a precizat Ministerul de Externe rus. "Recunoaştem şi apreciem pozitiv demersul american. Astfel de gesturi confirmă spiritul relaţiilor constructive de parteneriat dintre ţările noastre", potrivit unui comunicat al diplomaţiei ruse.

Preşedintele american, Barack Obama, i-a promis vineri omologului său rus, Dmitri Medvedev, că SUA vor trimite ajutor pentru combaterea incendiilor care devastează Rusia şi care au provocat moartea a cel puţin 54 de persoane. Ajutorul american urmează să se cifreze la circa 4,5 milioane de dolari.

Conform Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, 480 de incendii afectau sâmbătă 56.000 de hectare de teren, suprafaţă cu 10.000 de hectare mai mică decât cea anunţată vineri şi reprezentând numai un sfert din suprafaţa de 200.000 de hectare afectată în momentul de vârf al crizei.

"În acest moment, situaţia pe frontul incendiilor s-a îmbunătăţit considerabil", a afirmat ministrul Serghei Şoigu, într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă. "Vremea nu ne-a ajutat. Totul a fost realizat de echipe de urgenţă, de Ministerul de Interne, Ministerul Apărării şi voluntari", adaugă comunicatul.

Sâmbătă, mii de pompieri erau în continuare mobilizaţi în rezervaţia naturală aflată în apropiere de centrul nuclear de la Sarov, oraş situat în regiunea Nijni Novgorod, unde accesul cetăţenilor străini este interzis încă din perioada sovietică.

Alte două obiective sensibile, centrul de prelucrare a deşeurilor nucleare de la Maiak şi centrul pentru substanţe de fisiune de la Senjinsk, situate la 2.000 de kilometri est de Moscova, în Urali, nu mai sunt ameninţate de incendii. "Nu mai există risc de declanşare a unor incendii de pădure în zona obiectivelor potenţial periculoase, a căror protecţie este fiabilă", a spus Şoigu, care a cerut însă măsuri suplimentare de alertare şi luptă împotriva incendiilor.

Antena3.ro

×
x close