Antena 3 CNN Externe Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili a fost arestat de autoritățile din țara sa

Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili a fost arestat de autoritățile din țara sa

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 19:10 01 Oct 2021 Modificat la 17:11 02 Oct 2021
Saakashvili

Arestarea lui Saakașvili survine într-un stat marcată de o criză politică prelungită, cu un guvern nepopular, despre care 62% dintre georgieni spuneau, astă vară, că duce țara în direcția greșită.

Prim-ministrul georgian, Irakli Garibashvili, este cel care a anunțat arestarea fostului președinte, precizează AFP.

În cursul zilei de vineri, Saakașvili a anunțat pe Facebook că a revenit în Georgia și a cerut oamenilor să voteze cu opoziția la scrutinul de sâmbătă.

"Salutări din Georgia, după 8 ani. Îmi risc viața și libertatea ca să fiu aici. Le cer tuturor să meargă la urne și să voteze cu Mișcarea Națională Unită", a scris fostul președinte, care a adăugat ulterior un video înfățișându-l, aparent, în orașul Batumi, de la Marea Neagră.

Mișcarea Națională Unită este formațiunea fondată de Saakașvili în anul 2001.

O arestare sesizată din timp autorităților

Saakașvili și-a anunțat la începutul săptămânii intenția de a reveni în țară pentru alegerile municipale.

La rândul lor, autoritățile georgiene au avertizat că, dacă fostul președinte revine în țară, va fi imediat arestat și încarcerat.

În vârstă de 53 de ani, Mihail Saakașvili a fost președinte al Georgiei în perioada 2004 - 2013.

După încetarea mandatului său prezidențial, guvernul nou-constituit de formațiunea "Visul Georgian" a declanșat o procedură penală împotriva lui Saakașvili, sub suspiciunea de delapidare și abuz în funcție, acuzații pe care fostul președinte le-a numit "motivate politic".

El a părăsit țara în 2013 pentru a evita urmărirea penală și de atunci a trăit în exil, în principal în Ucraina.

Autoritățile de la Kiev l-au arestat în 2018 și l-au deportat, după o dispută cu președintele ucrainean de atunci, Petr Poroșenko.

×
Etichete: Mihail Saakashvili
TOP articole
x close