Poliţia sârbă a arestat un migrant care avea asupra sa un paşaport sirian - pe acelaşi nume ca cel descoperit la Paris, într-unul dintre locurile în care au fost comise atacuri vineri, scrie cotidianul Blic în ediţia de luni, relatează
AFP.
"Documentul, care conţine acelaşi nume şi aceleaşi date, dar altă fotografie, a fost descoperit sâmbătă la centrul de primire de la Presevo, iar persoana care-l deţinea a fost reţinută cu scopul să fie interogată", scrie ziarul, care nu citează nicio sursă.
Ministerul sârb de Interne nu a dorit, imediat, să comenteze această informaţie.
Un paşaport sirian pe numele lui Ahmad alMohammad, în vârstă de 25 de ani, a fost găsit la Stade de France. Un migrant care se afla în posesia acestui document a fost înregistrat pe Insula greacă Leros, pe 3 octombrie. El a depus o cerere de azil în Serbia, la centrul de la Presevo (sud), după care i s-a pierdut urma în Croaţia.
Numele său este necunoscut serviciilor franceze de luptă împotriva terorismului. Anchetatorii rămân prudenţi în legătură cu concluziile de tras de pe urma acestei descoperiri. Paşaportul este, oare, autentic? a fost, oare, furat sau vândut? sunt întrebări cărora anchetatorii nu le-au răspuns încă.
Amprentele atacatorului sinucigaş de la Paris lângă care a fost găsit paşaportul pe numele lui Ahmad alMohammad corespund cu cele ale unui bărbat înregistrat în octombrie în Grecia.
Potrivit Blic, "este foarte probabil ca cei doi bărbaţi să fi cumpărat, în mod separat, paşapoarte siriene false, de la acelaşi falsificator, în Turcia".