Antena 3 CNN Externe Miercuri neagră în Franţa. Sindicaliştii din transporturi au intrat în grevă

Miercuri neagră în Franţa. Sindicaliştii din transporturi au intrat în grevă

Miercuri neagră în Franţa. Sindicaliştii din transporturi au intrat în grevă
14 Noi 2007   •   07:59

În Franţa, sindicatele din transporturi au declanşat o grevă considerată o piatră de încercare pentru preşedintele Nicolas Sarkozy. Muncitorii feroviari au încetat lucrul marţi seară şi vor fi urmaţi, miercuri, de salariaţii de la metroul parizian şi de cei din sectorul energetic. Reformele lui Sarkozy sunt contestate şi de studenţi, care au blocat mai multe universităţi din ţară. Francezii sunt pregătiţi să înfrunte o „miercure neagră”, urmată probabil de alte câteva zile de haos, deoarece sindicatele din transporturi îşi pot prelungi greva pe termen nedefinit.

Metroul parizian va fi aproape paralizat. Numărul trenurilor suburbane va fi redus la minimum, iar pe plan naţional vor circula doar 90 din cele 700 de trenuri de mare viteză. Activitatea va fi normală doar pe rutele internaţionale. Feroviarii resping reforma sistemului lor special de pensii, în prezent foarte avantajos.

Preşedintele Sarkozy afirmă că bugetul nu mai poate susţine acest sistem şi a făcut din reforma pensiilor un simbol al „rupturii” cu trecutul. „Aceste reforme sunt susţinute de poporul francez. Le-am promovat înaintea alegerilor şi de aceea le voi duce până la capăt. Nimic nu mă va abate de la acest obiectiv şi cred că este cel mai bun serviciu pe care Franţa îl poate face Europei”, a declarat Sarkozy.

O altă lege dată de Sarkozy a provocat protestele unor organizaţii studenţeşti, deoarece permite universităţilor să mărească taxele. Studenţii militanţi au intrat în grevă şi au blocat total sau parţial accesul în 16 din cele 85 de universităţi franceze. La Nanterre, lângă Paris, preşedintele universităţii a chemat scutierii pentru eliberarea accesului.

Un sondaj publicat miercuri arată că popularitatea lui Sarkozy a mai scăzut, dar rămâne peste 50 la sută, iar majoritatea populaţiei dezaprobă greva din transporturi.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close