Mai multe persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, după ce un microbuz şi un autoturism înmatriculate în România au intrat în coliziune cu un camion, pe o autostradă din Austria, informează presa austriacă.
Accidentul a avut loc luni pe Autostrada A4 din Austria, în zona Bruck a.d. Leitha. Un camion înmatriculat în Slovacia s-a lovit cu un autoturism din România. Imediat după coliziunea iniţială, cele două vehicule au fost lovite de un microbuz înmatriculat în România, anunţă autorităţile austriece, citate de publicaţiile KleineZeitung şi Noen.at.
Mai multe persoane au fost rănite în accident. Cel puţin doi pasageri ai microbuzului au fost transportaţi la spital în stare gravă.
Autorităţile austriece au intervenit cu ambulanţe şi elicoptere la locul accidentului. Circulaţia în zonă a fost întreruptă aproximativ două ore, formându-se coloane de maşini de aproximativ zece kilometri.