America "are nevoie de un adult la Casa Albă", iar ţara simte acum ce înseamnă pierderea speranţei, a declarat prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, în cadrul unui interviu acordat celebrei moderatoare de televiziune Oprah Winfrey, potrivit Sky News.
În interviul care va fi difuzat de postul american CBS, Michelle Obama a spus că toţi americanii vor ajunge să îl aprecieze pe preşedintele Barack Obama "pentru că acum resimţim diferenţa". "Vezi tu, acum simţim cum e să nu mai avem speranţă", a adăugat ea.
Prima doamnă a mai spus că, în calitate de preşedinte, Barack Obama a ştiut să conducă şi să ofere siguranţă în perioade marcate de incertitudini. "E important ca la Casa Albă să fie un adult care în vremuri tulburi, de criză, să spună: ", a afirmat Michelle Obama.
Potrivit Sky News, pe parcursul interviului prima doamnă a făcut referiri critice la preşedintele ales, Donald Trump, fără a-i rosti însă numele.