Primul președinte al Slovaciei independente, Michal Kovac, care a luptat împotriva autoritarismului premierului Vladimir Meciar, a murit miercuri din cauza unei insuficiențe cardiace la vârsta de 86 de ani, a anunțat familia sa, potrivit agenției TASR, citată de AFP.
Conflictul în cauză a fost reamintit de actualul președinte, Andrej Kiska, în mesajul său pe Facebook ca reacție la decesul predecesorului său.
"Michal Kovac a fost președinte într-o perioadă dificilă (...), atunci când a avut loc o confruntare nemiloasă și brutală având ca miză natura și viitorul Republicii Slovace pe harta Europei și a lumii", a scris Andrej Kiska. "Este regretabil (...) că nu a putut trăi destul timp pentru a vedea tribunalul judecând răpirea fiului său", a adăugat președintele.
Răpirea lui Michal Kovac junior a fost atribuită premierului Vladimir Meciar de către presa națională și străină. Mass-media a văzut o tentativă de a-l intimida pe șeful statului.
Tânărul a fost răpit în Austria în 1995. Încătușat, cu ochii legați, el a fost forțat să bea o sticlă de whisky și supus unor șocuri electrice, înainte de a fi abandonat în mașina sa. Ulterior, Vladimir Meciar a blocat ancheta asupra acestei afaceri, atribuită de un tribunal austriac "autorităților slovace".
În 1996, Michal Kovac a refuzat să semneze o lege "împotriva subminării ordinii de stat" care ar fi redus libertatea de expresie.
"Știam bine că poziția mea putea fi amenințată, dar în același timp am crezut că democrația era atacată, deci am încercat să îmi găsesc curajul de a risca respingerea", a declarat Michal Kovac în 1999, când a candidat, fără succes, pentru al doilea mandat.
În anii care au urmat, el a trăit retras din viața publică. Bolnav de Parkinson, Michal Kovac a fost internat în spital în mai multe rânduri în ultimele săptămâni.