Collins s-a aflat la comanda modulul de pe orbita lunară, în timp ce Neil Armstrong şi Edwin "Buzz" Aldrin au pus piciorul pe Lună, în data de 20 iulie 1969.
Parte a echipajului care a făcut istorie, el i-a urmărit din spațiu pe colegii săi în periplul lor selenar.
Michael Collins a pilotat modulul de comandă pe o orbită situată la 60 de mile (aproape 100 de kilometri) deasupra suprafeței Lunii, aspect ce a întărit caracterul unic al acestei experiențe.
El a rămas aproximativ 27 de ore singur în acest modul, parcurgând o orbită lunară la fiecare 47 de minute.
Astronautul a fost complet izolat în perioadele când nava ajungea pe "partea întunecată a Lunii", pe acea porțiune a zborului orbital comunicațiile radio fiind complet întrerupte.
Collins a încetat din viață "după o luptă grea cu cancerul, avându-i alături pe membrii familiei", notează BBC.
Edwin Aldrin, 91 de ani, al doilea om care a pus piciorul pe Lună, este în prezent singurul membru în viață al Misiunii Apolo 11.
Comandantul misiunii, Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună și a consacrat expresia "un pas mic pentru om, unul uriaș pentru umanitate", a murit în anul 2012.
Sursa: Mediafax, BBC
Foto: Collins, în 2019 (stânga) şi în perioada Misiunii Apollo 11