Antena 3 CNN Externe Hamas a publicat imagini cu o tânără luată ostatică pe 7 octombrie. Mesajul disperat al fetei

Hamas a publicat imagini cu o tânără luată ostatică pe 7 octombrie. Mesajul disperat al fetei

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:33 17 Oct 2023 Modificat la 09:28 17 Oct 2023

Hamas a publicat primele imagini cu ostaticii din Israel. În video se poate vedea o tânără de cetățenie franceză care primește îngrijiri medicale și cere să fie adusă acasă.  

"Bună, eu sunt Mia Shem, am 21 de ani, sunt din Shoham, acum mă aflu în Gaza. M-am întors sâmbătă dimineața din zona Sderot, am fost la petrecere, am fost rănită foarte grav la mână, m-au dus în Gaza, m-au operat aici la spital timp de 3 ore. 

Au grijă de mine, mă tratează, îmi dau medicamente, totul este în regulă, am doar rugămintea să fiu adusă înapoi acasă cât de repede posibil la familia mea, la părinții mei, la frații mei. Vă rog să ne scoateți de aici cât de repede posibil", este mesajul transmis de tânără în primul video publicat de Hamas cu ostaticii din Israel. 

Hamas cere 6.000 de ostatici palestinieni în schimbul celor 199 israelieni 

Hamas vrea să primească 6.000 de palestinieni înapoi, atât prizonieri de război, cât și condamnați în închisorile israeliene, informează, luni, Sky News. Israel a confirmat că până acum sunt 199 de prizonieri, cetățeni ai Țării Sfinte, pe teritoriul Fâșiei Gaza.

Hamas a afirmat că printre ostaticii pe care i-a luat se află ofițeri de rang înalt din Divizia Gaza a Forțelor de Apărare Israeliene. Kahled Meshaal, șeful biroului Hamas din diaspora, a adăugat că există 6.000 de prizonieri în închisorile israeliene pe care doresc să îi elibereze în schimbul eliberării ostaticilor. 

×
x close