Antena 3 CNN Externe Mexic. Un deputat federal, asasinat împreună cu şoferul său

Mexic. Un deputat federal, asasinat împreună cu şoferul său

<1 minut de citit Publicat la 09:22 19 Sep 2011 Modificat la 09:22 19 Sep 2011
Mexic. Un deputat federal, asasinat împreună cu şoferul său
Un deputat federal mexican, dat dispărut la 4 septembrie în statul Guerrero, a fost asasinat, iar trupul său neînsufleţit a fost găsit la sfârşitul săptămânii trecute, au anunţat duminică autorităţile locale, citate de AFP.
   
Trupul lui Moises Villanueva, deputat al Partidului Revoluţionar Instituţional, de opoziţie, a fost găsit sâmbătă seară în apropiere de Huamuxitlan, într-o zonă muntoasă din statul Guerrero, împreună cu cel al şoferului său, a precizat procurorul Alberto Lopez.
   
Presa locală a relatat că Villanueva a fost văzut ultima dată la 4 septembrie, la aniversarea unui alt deputat, în municipalitatea Tlapa de Comonfort, situată în aceeaşi regiune.
   
Statul Guerrero este unul dintre cele mai grav afectate de violenţele legate de cartelurile drogurilor, soldate cu peste 41.000 de victime de la declanşarea unei ample ofensive a autorităţilor, la care participă mai mult de 50.000 de militari.

×
Etichete: Mexic deputat soferul
x close