Celebra
"cursă cu tauri" din oraşul spaniol Pamplona are o
variantă mai puţin cunoscută, dar la fel de riscantă, într-un
vechi orăşel mexican. Anul acesta, întrecerea s-a soldat cu
19 răniţi, dar organizatorii sunt mulţumiţi deoarece bilanţul de
anul trecut a fost mai mare. "Festivalul taurilor" din
centrul Mexicului a ajuns la a 55-a ediţie. Organizatorii subliniază
însă că nu este vorba de o imitaţie a cursei din Pamplona,
ci de reluarea unei tradiţii a strămoşilor dinaintea cuceririi
spaniole.
Oricum
ar fi, taurii le oferă emoţii din belşug tuturor celor care se
încumetă să-i înfrunte. "Cel mai bine, cel mai
frumos este când taurii atacă sau se joacă, atunci când
poţi într-adevăr să faci ceva cu taurii", spune un
participant. Ca în orice asemenea joc periculos, există şi
victime. Anul acesta s-au înregistrat 19 răniţi, dintre care
doi în stare gravă. Între răniţi se află şi un
voluntar al Crucii Roşii care nu încerca să sfideze taurii,
dar a fost totuşi lovit de un animal scăpat de sub control şi
ulterior eutanasiat. Turiştii veniţi special pentru eveniment nu
s-au simţit în pericol, mai ales dacă au avut grijă să se
ţină departe de tauri.
Ediţia
precedentă s-a soldat cu un mort şi 30 de răniţi, aşa că
bilanţul de acum este considerat satisfăcător de autorităţi.
Medicii au observat, de asemenea, că o treime dintre răniţii de
anul acesta erau în stare de ebrietate, probabil pentru a-şi
face mai mult curaj.
Antena 3