Antena 3 CNN Externe Mesajul de condamnare al lui Donald Trump, după violențele din Virginia

Mesajul de condamnare al lui Donald Trump, după violențele din Virginia

1 minut de citit Publicat la 18:35 13 Aug 2017 Modificat la 18:35 13 Aug 2017
o_1bne3noo065e1ouf7qlt4dohg8.jpeg
Foto: Donald Trump/ Facebook

 Preşedintele american Donald Trump a condamnat toate formele de "violenţă, bigotism şi ură", inclusiv cele comise de "naţionaliştii albi, KKK, neonazişti şi toate grupările extremiste", atunci când a vorbit sâmbătă despre violenţele din Charlottesville, statul Virginia, a precizat duminică Casa Albă, după ce miliardarul american a devenit ţinta criticilor pentru că nu a nominalizat toate aceste grupuri, informează Reuters. 

"Condamn toate formele de violenţă, bigotism şi ură şi desigur aceasta îi include pe naţionaliştii albi, KKK, neonaziştii şi toate grupările extremiste. El a făcut apel la unitate naţională şi le-a cerut tuturor americanilor să strângă rândurile", a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe. 

Totodată, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, HR McMaster, a calificat atacul ucigaş de sâmbătă asupra protestatarilor din Charlottesville drept un act de "terorism", informează dpa. "De fiecare dată când este comis un atac împotriva oamenilor pentru a inspira frică avem de-a face cu terorismul", a declarat duminică HR McMaster într-un interviu acordat programului This Week al postului ABC. 

Şi primarul din Charlottesville a fost de aceeaşi părere. "Cred că este clar că a fost vorba de un atac terorist în care o maşină a fost folosită pe post de armă", a democratul Michael Signer postului NBC News. Signer l-a acuzat pe Trump că a suflat vânt în pupă acestor grupări rasiste cu discursurile sale agresive. "Uitaţi-vă la campania electorală pe care a condus-o", a declarat Signer. 

O femeie a fost ucisă şi 19 persoane au fost rănite când o maşină a intrat într-un grup de contraprotestatari la un miting al naţionaliştilor albi. Autorităţile l-au identificat pe şoferul maşinii în persoana lui James Alex Fields Jr, din Ohio. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost pus sub acuzare pentru omor calificat.

×
x close