"Ne sângerează inima, acum, când vedem că pensia fiecărui funcţionar şi salariat grec este redusă", a declarat Merkel în cadrul unui forum de discuţii cu cetăţeni germani, organizat la sediul Cancelariei, la Berlin.
Ea a relevat prăpastia care îi desparte pe cei bogaţi, în lume, de persoanele mai modeste.
"Vedem, acum, în cursul crizei din zona euro, că persoanele bogate, fără griji, sunt atât de mobile pe glob, încât îşi pot părăsi ţara fără probleme", a subliniat cancelarul Germaniei.
Într-un interviu televizat, duminică, Merkel aprecia că "fiecare zi contează" pentru ca Grecia să îşi intensifice cu adevărat eforturile şi să îşi respecte angajamentele.