Vizitatorii vor avea parte de o incursiune emoţionantă în tragedia de la 11 septembrie 2001, prin prisma suvenirurilor din acea zi.
Fotografii, filmuleţe şi o bucată din antena unuia dintre turnuri sunt expuse în cadrul muzeului.
Mii de rude ale victimelor, supravieţuitori, membri ai echipajelor de salvare şi numeroase personalităţi au asistat la deschiderea muzeului dedicat celor ucişi în atentatele de la 11 septembrie.
În faţa muzeului a fost săpată o fântână uriaşă. Pe marginile sale au fost întipărite numele celor ucişi.
În plus, pozele lor au acoperit de sus până jos pereţii unei încăperi gigant, vizitată de preşedintele Obama, Prima Doamnă, dar şi de Hillary Clinton.
În mijlocul ei, tronează mesajul "Nicio zi nu vă va şterge din memoria timpului".
Zeci de mii de suveniruri de la atentat poartă amprenta celei mai negre zile din istoria SUA.
La deschidere a fost prezent şi primarul New Yorkului de la acea vreme.
Un cor cu voce angelică a intonat o melodie pentru cei dispăruţi.
Muzeul va putea fi vizitat la orice oră doar de rudele celor pierduţi în acea zi în următoarele şase zile. Publicul larg îi va putea trece pragul abia de săptămâna viitoare.