Preşedintele
ales al Rusiei, Dmitri Medvedev, a intervenit personal în noul
"război al gazelor" cu Ucraina. În actuala sa
calitate de conducător al Gazprom, Medvedev i-a cerut, prin telefon,
preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko să intensifice eforturile
pentru soluţionarea crizei. Ieri, Gazprom a redus din nou cantitatea
de gaze livrate Ucrainei, până la 50 la sută din nivelul
normal. La rândul său, compania ucraineană de gaze a
avertizat că ar putea prelua din gazul destinat Europei Occidentale.
Gazprom revendică plata unei datorii de 600 milioane de dolari.
Analiştii cred că grupul face, de fapt, presiuni pentru menţinerea
actualului sistem de livrare, contestat de premierul ucrainean Iulia
Timoşenko.
Antena 3