Mai exact, Medvedev s-a adresat unui jurnalist al postului public de televiziune şi l-a întrebat dacă interviul prezentat marţi este real: “Am văzut pe internet o parte a interviului dumneavoastră cu o persoană care avea o poveste foarte interesantă despre bin Laden. Este adevărată sau nu?”
Medvedev s-a referit la interviul jurnalistului cu un turc de origine cecenă care a declarat că Osama bin Laden ar fi murit în anul 2006 şi că forţele americane nu au făcut nimic decât să îi descopere cadavrul recent.
Preşedintele rus nu a vorbit foarte mult pe această temă, dar a subliniat: “În acest caz, amercianii au de ce să nu ofere explicaţii”.
Medvedev a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă de amploare, transmisă de televiziunile ruseşti şi organizată la Centrul de inovare Skolkovo, de la periferia Moscovei.
Peste 800 de jurnalişti acreditaţi din Rusia şi din alte ţări au participat la conferinţa de presă a preşedintelui rus.