Antena 3 CNN Externe De ce se înmulţesc teoriile conspiraţiei în pandemie: medicii şi asistenţii din Marea Britanie cer să nu poată fi acuzaţi de omor

De ce se înmulţesc teoriile conspiraţiei în pandemie: medicii şi asistenţii din Marea Britanie cer să nu poată fi acuzaţi de omor

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 17:35 16 Ian 2021 Modificat la 17:35 16 Ian 2021
De ce se înmulţesc teoriile conspiraţiei în pandemie: medicii şi asistenţii din Marea Britanie cer să nu poată fi acuzaţi de omor

Asociaţia Medicală Britanică (BMA) se numără printre cele care au scris membrilor cabinetului britanic, susţinând că lucrătorii din sistemul medical nu trebuie să expuşi riscului de a fi acuzaţi de omor.

Într-o scrisoare comună, coordonată de Medical Protection Society, se spune că - dată fiind situaţia actuală, de urgenţă sanitară, "personalul medical este îngrijorat nu doar de faptul că ar putea fi pus în situaţia de a alege cine moare şi cine trăieşte, ci şi că ar putea fi vulnerabil în faţa unei investigaţii penale a poliţiei". 

Scrisoarea face astfel referire la o declaraţie făcută de premierul britanic Boris Johnson în noiembrie anul trecut, în contextul în care NHS, sistemul medical din Marea Britanie, ameninţa să intre în colaps din cauza înmulţirii cazurilor de COVID.

Medici britanici: Legislaţia trebuie amendată pentru ca doctorii şi asistenţii să fie protejaţi de investigaţii "necorespunzătoare"

Johnson spunea atunci că medicii şi asistenţii ar putea fi siliţi să aleagă ce pacienţi sunt trataţi, practic să aleagă cine moare şi cine trăieşte. 

Scrisoarea comună cere adoptarea, de urgenţă, a legislaţiei care să protejeze medicii şi asistenţii medicali de acţiunile legale "necorespunzătoare" atunci când lucrătorii medicali se confruntă cu "circumstanţe care nu se află sub controlul lor".

Semnatarii mai vor ca schimbările legislative să fie temporare şi să se aplice retroactiv, de la începutul pandemiei. 

Guvernul britanic şi-a exprimat intenţia de a-i proteja pe cei din sistemul medical prin scheme de despăgubire, notează BBC.

×
x close