Anunţul a fost făcut de compania Merck, iar medicamentul se află în faza a doua a studiului şi a fost testat pe pacienţi aflați în primele faze ale bolii COVID-19.
Constatările din acest studiu, respectiv o scădere rapidă a virusului în rândul bolnavilor cu coronavirus trataţi timpuriu cu molnupiravir, sunt promițătoare, a anunţat William Fischer, profesor asociat de medicină la Universitatea din Carolina de Nord.
Antiviralul este în prezent testat în fazele 2/3 şi urmează să fie finalizat în luna mai.
Merck a decis să se concentreze asupra terapiei, după ce cele două vaccinuri COVID-19 pe care le-a dezvoltat nu au reușit să genereze răspunsurile imune dorite, determinând compania să abandoneze programul în ianuarie.