Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, în zona localităţii Baarn din Olanda, în apropierea unui dealer Ferrari.
Un mecanic, care făcea teste cu maşina extrem de rară, a pierdut controlul direcţiei şi a făcut praf bolidul estimat la aproximativ 3 milioane de euro.
Potrivit martorilor, maşina avea numere verzi de înmatriculare, semn că era în teste.
Presa din Olanda a explicat că la volanul Ferrari-ului se afla un mecanic, care efectuat un test, după ce ar fi lucrat la maşină. Acesta a fost rănit uşor în urma accidentului şi transportat la spital.
În total, Ferrari a construit 400 de maşini din modelul Enzo, una dintre ele fiind pentru Papă, astfel că modelul este unul extrem de rar.
În anul 2002, atunci când a fost lansat, modelul Enzo de la Ferrari costa aproximativ 900.000 de euro, însă acum, din cauza faptului că nu au mai rămas foarte multe maşini în circulaţie, preţul a ajuns la aproximativ 3 milioane de euro.
Cel mai probabil, maşina era asigurată, astfel că mecanicul nu va fi nevoit să îl despăgubească pe clientul său, având în vedere suma uriaşă, notează autoblog.nl.