Mâncarea
nesănătoasă pentru copii a devenit un subiect tot mai dezbătut în
lumea întreagă, iar măsurile referitoare la îmbunătăţirea dietei copiilor sunt aproape ignorate. Programele de televiziune pentru copiii din
Marea Britanie conţin reclame la produse alimentare
considerate nesănătoase, în ciuda regulilor introduse în
luna ianuarie de autorităţile din domeniu. Compania de protecţie a
consumatorilor din Marea Britanie, "Which?", susţine că
regula nu este respectată în totalitate. Regulile impuse
prevăd faptul că reclamele pentru produsele alimentare nesănătoase
nu ar trebui difuzate în timpul sau în jurul orelor la
care se trasmit emisiunile.
O
emisiune poate fi considerată program pentru copii dacă procentajul
celor sub 16 ani care o vizionează întruneşte 20% din
numărul total de telespectatori.
"Which?"
a mai descoperit că reclame la produse precum Coca-Cola, Kelloggs,
sau Oreos sunt difuzate în timpul unor emisiuni care nu
trebuie să respecte restricţiile impuse, dar care au mare succes la
copii. De exemplu, "Beat the star", o emisiune-concurs cu
staruri din Marea Britanie, a avut mai mult de jumătate de milion de
telespectatori din rândul copiilor. Cu toate acestea, nu a fost
inclusă pe lista emisiunilor în timpul cărora nu trebuie să
se difuzeze publicitate la alimente nesănătoase.
Clare
Corbet, reprezentanta companiei "Which?", a declarat pentru
BBC News: "Cu toate că măsurile impuse arată foarte bine pe
hârtie, în realitate, unele din cele mai urmărite
emisiuni de copii nu sunt incluse pe listă. Noi nu milităm
împotriva publicităţii, ci numai a faptului că spoturile
publicitare promovează mâncarea care nu este recomandată
pentru copii."
Reprezentantul
Departamentului de Cultură, Media şi Sport din Marea Britanie a
spus că este pentru prima oară când publicitatea la chipsuri,
sucuri şi dulciuri este interzisă în timpul emisiunilor
pentru copii. "Măsurile impuse de Ofcom (autoritatea de
reglementare în media) au redus cu 50% numărul copiilor care
văd astfel de reclame la televizor."
Pe
de altă parte, companiile producătoare ale alimentelor considerate
nesănătoase se simt nedreptăţite. Reprezentanţii acestora sunt
de părere că pe lista întocmită de "Which?" sunt
incluse şi programe care nu sunt destinate numai copiilor.
Antena3.ro