Antena 3 CNN Externe Măsuri de securitate intensificate în New York şi Washington, după atentatul de la metroul din Moscova

Măsuri de securitate intensificate în New York şi Washington, după atentatul de la metroul din Moscova

1 minut de citit Publicat la 21:02 29 Mar 2010 Modificat la 21:02 29 Mar 2010
Măsuri de securitate intensificate în New York şi Washington, după atentatul de la metroul din Moscova
Dublul atentat sinucigaş de la Moscova, soldat cu 38 de morţi, a condus la intensificarea măsurilor de siguranţă în transporturile publice din New York şi Washington, relatează AFP.


"Ca răspuns la atentatele de la Moscova, poliţia din New York îşi va spori prezenţa la metrou?, a declarat purtător de cuvânt al poliţiei din New York, locotenentul John Grimpel.

Însă acesta a ţinut să precizeze că New York-ul nu este vizat în acest moment de nici o ameninţare concretă şi că acestea sunt doar măsuri de "precauţie".

Oficialul american nu a făcut publice măsurile care sunt luate, însă în urma atentatelor de la 11 septembrie, numărul agenţilor de poliţie a crescut, şi au apărut câini dresaţi să detecteze explozibili. Mai mult, poliţiştii şi-au intensificat controalele în rândul pasagerilor.

Poliţia metroului din Washington a anunţat că echipe de genişti vor efectua, cu ajutorul câinilor special dresaţi, controale ?la întâmplare în staţii şi în gările de triaj?, pe parcursul întregii zile, ?ca urmare a întăririi măsurilor de securitate?.

În cadrul unui comunicat poliţia a precizat că nu va anunţa staţiile în acre vor fi efectuate controalele însă ?agenţii poliţiei din Washington vor patrula vizibil în metrouri pe parcursul întregii zile?.


În urma dublului atentat cu bombă la metroul din Moscova au murit cel puţin 38 de oameni iar 64 au fost răniţi, conform datelor făcute publice de Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă. Atacurile ar fi fost comise, potrivit autorităţilor ruse, de două femei kamikaze, apropiate de grupări rebele din Caucaz.

×
Etichete: New York Washington
x close