Autorităţile din Marea Britanie au luat măsuri drastice de prevenire a unor noi atentate teroriste. Cursele aeriene - de pasageri şi de marfă - care soseau din Yemen au fost suspendate. La fel şi cele din Somalia, din cauza legăturilor pe care reţeaua lui Bin Laden le are în statul african. Întregul complot a fost descoperit după ce un membru Al-Qaida s-a predat în Arabia Saudită şi a mărturisit ce pregătesc teroriştii.
"Vom suspenda şi cartuşele de imprimantă mai mari de 500 de grame care pot fi transportate în bagajele de mână ale pasagerilor care pleacă din aeroporturile britanice. Dacă dispozitivul ar fi explodat, credem că ar fi reuşit să ducă la prăbuşirea avionului", susţine ministrul britanic de Interne.
Măsura vine după una similară luată de oficilii de la Berlin. Germanii au intensificat măsurile de urgenţă după ce şi-au dat seama că unul dintre coletele-capcană a tranzitat aeroportul din Koln.
"Faptul că dispozitivul a fost transportat din Yemen în Emiratele Arabe Unite, în Germania, în Marea Britanie cu destinaţia Statele Unite arată că întreaga lume este interesată să se unească pentru a contracara aceste acţiuni", a declarat premierul britanic.
Măsurile vin după ce luni poliţia din Atena a descoperit o bombă destinată preşedintelui francez Nicolas Sarkozy. Percheziţia a fost ordonată după ce o altă bombă, fabricată tot de anarhişti, a explodat la o firmă de curierat. Anchetatorii spun că anarhiştii aveau de gând să trimită un pachet cu explozibil şi Ambasadei Olandei, însă acesta, dar şi cel destinat lui Sarkozy, au fost neutralizate.
Măsuri de securitate înăsprite