Guvernul grec a încheiat negocierile cu FMI şi Uniunea Europeană, asupra planului de ajutor financiar. Acordul prevede măsuri de austeritate fără precedent pentru reducerea uriaşului deficit bugetar al Greciei. Măsurile vor fi anunţate duminică într-un discurs televizat de premierul Georges Papandreu. Dar planul de austeritate a fost deja respins de sindicate, la tradiţionalele demonstraţii de 1 Mai. La Atena şi Salonic, manifestaţiile au degenerat în acte de vandalism şi ciocniri violente cu poliţia.
Grecia va renunţa la acordarea celui de-al 13-lea şi al 14-lea salariu şi va tăia sporurile funcţionarilor publici, ca măsuri pentru ieşirea din criză. Românii ştiu prea bine ce înseamnă aceste măsuri, Executivul de la Bucureşti a luat deja. O altă condiţie impusă de FMI este ca deficitul public să coboare sub 3% din PIB, până în 2014. Grecia a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană şi cu FMI pentru un pachet de finanţare în valoare de mai multe miliarde de euro, însă acesta va necesita sacrificii majore din partea populaţiei.
Uniunea Europeană şi FMI cer guvernului grec să facă economii de 25 de miliarde de euro în următorii doi ani, pentru a reduce deficitul bugetar care a atins, anul trecut, 14 la sută din Produsul Intern Brut. Un asemenea plan de austeritate este fără precedent în zona Euro.
Potrivit presei de la Atena, veniturile salariaţilor bugetari şi ale pensionarilor vor fi reduse, iar TVA-ul ar putea creşte cu unu sau două procente. După ce va fi adoptat de guvernul grec, programul va fi discutat, duminică după amiază, de miniştrii finanţelor din Zona Euro. Sindicatele sunt, însă, hotărâte să se opună prin orice mijloace. Ele şi-au exprimat, deja, sâmbătă, opinia prin manifestaţii la care au participat zeci de mii de oameni.
Dar marşurile, în general paşnice, au degenerat la final în incidente violente. La Atena, tulburările au început atunci când poliţia i-a oprit pe manifestanţi în faţa ministerului de Finanţe.
Mici grupuri de anarhişti înveşmântaţi în negru au spart vitrine şi au incendiat pubele, maşini şi chiar vehicule ale televiziunilor. Forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.
Un poliţist n-a mai avut timp să se ferească de dispozitivele explozive aruncate de protestatari. Uniforma i-a luat foc, iar câţiva colegi au sărit să-l ajute, în timp ce alţii ţineau piept manifestanţilor. Un deputat al partidului socialist, de guvernământ, ieşit pe stradă în timpul tulburărilor, a fost interpelat vehement de manifestanţi. Aceştia au aruncat chiar în el cu câteva obiecte, fără să-l rănească.
Câteva zeci de anarhişti au fost arestaţi. Sindicatele organizează, la 5 mai, o grevă generală. Dar protestele ar putea lua şi mai multă amploare la toamnă, când se va simţi pe deplin impactul măsurilor de austeritate.
Antena 3