Antena 3 CNN Externe Măsura dură luată de Austria în contextul crizei imigranţilor

Măsura dură luată de Austria în contextul crizei imigranţilor

<1 minut de citit Publicat la 10:42 31 Aug 2015 Modificat la 10:42 31 Aug 2015
refugiati.jpg
Foto: Agerpres
Austria a întărit controalele la frontierele estice, din cursul serii de duminică, măsura fiind decisă în urma descoperirii, joi, a 71 de refugiați morți într-un camion abandonat pe o autostradă din estul țării, scrie Agerpres.

'Vom întreprinde controale pe o perioadă nedeterminată de timp la toate trecerile de frontieră importante din zona de est, verificând toate autovehiculele care ar putea avea ascunzători pentru oameni', a declarat ministrul de interne Johanna Mikl-Leitner la postul de radio ORF.

Primele astfel de puncte de control întărit au început să funcționeze în landul Burgenland duminică, în jurul orei 20:00.

Instituirea acestor puncte de control a fost convenită cu autoritățile din Ungaria, Slovacia și landul german Bavaria, au precizat autoritățile austriece, conform site-ului televiziunii publice.

×
x close