Antena 3 CNN Externe MĂSURA DRASTICĂ luată de veneţieni împotriva poluării. "Ar fi frumos să avem linişte şi pace, chiar şi pentru câteva ore"

MĂSURA DRASTICĂ luată de veneţieni împotriva poluării. "Ar fi frumos să avem linişte şi pace, chiar şi pentru câteva ore"

<1 minut de citit Publicat la 08:16 15 Apr 2013 Modificat la 08:16 15 Apr 2013
MĂSURA DRASTICĂ luată de veneţieni împotriva poluării. &quot;Ar fi frumos să avem linişte şi pace, chiar şi pentru câteva ore&quot;
Venetia a impus, duminică, pentru câteva ore, prima interdicţie de acces pe principalele sale canale, care a vizat bărcile cu motor şi barjele, scrie BBC.

Scopul acestei interdicţii a fost acela de a atrage atenţia asupra problemelor de mediu ale oraşului şi de a scoate în evidenţă necesitatea unor forme de transport pe apă mult mai ecologice.

"Aceasta iniţiativă are ca scop creşterea gradului de conştientizare asupra efectelor poluării şi promovarea bărcilor electrice sau hibride", au anunţat oficialii oraşului.

"Ar fi foarte frumos să avem linişte şi pace în centrul Veneţiei, chiar şi pentru câteva ore", a afirmat Paolo Lamappo, purtător de cuvânt al unui ONG implicat în protecţia mediului.

"La Serenissima" („cea mai liniştită“), cum este supranumită Veneţia, numai liniştită nu e acum.

Aproximativ 7.000 de bărci tranzitează, de la un capăt la altul, canalele Veneţiei, care îndeplinesc o necesitate economică aprovizionând oraşul şi asigurând transportul persoanelor.

Ca şi cum poluarea nu ar fi îndeajuns, valurile provocate de bărcile şi barjele cu motor lovesc în zidurile şi aşa cernite de vreme ale frumoaselor clădiri veneţiene.

Zeci de gondole şi bărci tradiţionale au plutit duminică, pe Canal Grande într-o paradă menită să le amintească veneţienilor că este oraşul lui Goldoni.

×
Etichete: Venetia
x close