Antena 3 CNN Externe Măsura care ameninţă independenţa Letoniei. Vezi avertismentul preşedintelui Andris Berzins

Măsura care ameninţă independenţa Letoniei. Vezi avertismentul preşedintelui Andris Berzins

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:24 23 Ian 2013 Modificat la 17:24 23 Ian 2013
Măsura care ameninţă independenţa Letoniei. Vezi avertismentul preşedintelui Andris Berzins
Letonia este în pericol să nu-şi poată păstra independenţa dacă va aplica directivele Uniunii Europene, a avertizat miercuri preşedintele Andris Berzins, potrivit Ria Novosti.

„Criza economică a fost urmată de o serie de măsuri care au asigurat stabilitate, iar Letonia a câştigat o reputaţie internaţională. Este însă foarte important să vedem unde suntem în prezent şi ce vom face în viitor”, a spus Berzins.

„Chestiunea privind modul în care vom merge mai departe este mai mult decât serioasă. Dacă va implementa directivele Uniunii Europene, s-ar putea ca Letonia să nu poată supravieţui ca un stat independent”, a adăugat liderul de la Riga.

Letonia s-a alăturat Uniunii Europene în 2004, iar în 2008 a fost la un pas de faliment, din cauza crizei economice.

Măsurile adoptate de guvern au salvat însă ţara dintr-o situaţie dificilă, iar în 2012, premierul Valdis Dombrovskis a anunţat că Letonia a depăşit criza.

Declaraţiile lui Berzins vin în aceeaşi zi în care premierul britanic David Cameron a spus că Marea Britanie ar putea părăsi Uniunea Europeană şi că intenţionează so organizeze un referendum pe această temă până în 2017.


×
x close