Premierul slovac Robert Fico s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin
Publicat acum 5 ore si 56 minute
Un nou cutremur, cu magnitudinea 6,1, a lovit centrul Italiei la ora locală 21.18 și a fost resimțit din nou până la Roma, a anunțat Institutul geologic american, citat de AFP.
Acest seism a fost mai puternic decât cel cu magnitudinea 5,5 care s-a produs cu două ore înainte în aceeași regiune și s-a soldat cu doi răniți, potrivit unui prim bilanț.
Primele imagini surprinse în timpul seismului din Italia. La Roma, lumea a fugit în stradă
„Am simţit ca şi cum masa şi fotoliul s-au legănat. Inima încă îmi bate cu putere”, sunt doar câteva dintre declaraţiile martorilor.