Lynn Howes, o adolescentă frumoasă, în vârstă de 17 ani, a avut parte de o experienţă cutremurătoare. Suferea de arsuri la stomac, iar medicul i-a recomandat - ca multor alte mii de pacienţi - să ia un medicament pe bază de ranitidină.
Numai că în câteva ore situaţia s-a complicat. Trupul lui Lynn a fost acoperit de băşici purulente, dar asta nu este tot: limba şi gâtul tinerei au început să se umfle, Lynn nemaiputând respira.
A fost dusă de urgenţă la spital, unde medicii au intubat-o, şi i-au administrat morfină. După lungi tratamente, Lynn şi-a revenit, dar un strat de piele de pe corpul ei a fost distrus.
"Am fost în Iad. Suferinţa pe care am îndurat-o este dincolo de orice limită a imaginaţiei. Gândiţi-vă că nu mai aveam pleoape. A fost un chin teribil, dar m-am întors printre cei vii", a declarat Lynn.