Procesul de beatificare al lui Moro a început încă de săptămâna trecută, după ce Cardinalul Agostino Vallini, vicar al Papei, l-a numit pe fostul prim ministru al Italiei „slujitorul lui Dumnezeu”, iar Tribunalul Diecezei din Roma a primit o petiţie în acest sens.
„Atunci când am aflat despre asta, am simţit o mare bucurie. Moro este un martir al democraţiei. A fost profund religios şi, independent de miracole, merită să fie beatificat pentru exemplul pe care l-a dat în timpul vieţii sale”, a declarat Gero Grassi, deputat al Partidului Democrat, pentru presa italiană.
Fiica lui Aldo Moro, Maria Fida Moro, a spus că „nu am fost informată direct despre această frumoasă propunere”, însă a ţinut să amintească de felul în care tatăl său şi-a păstrat demnitatea în zilele dinaintea morţii sale.
În petiţia prin care este solicitată beatificarea fostului om politic, există şi o mărturie a Cardinalul Francesco Colantuono, decedat în 2003, care susţine că Aldo Moro este autorul unui miracol.
În declaraţia sa, Colantuono spune că Moro a avut un rol important în salvarea sa în timpul unui atac de gherilă asupra Nunţiaturii din Zimbabwe.
Aldo Moro a fost unul dintre cei mai importanţi oameni politici din Italia după cel de-Al Doilea Război Mondial, ocupând de mai multe ori funcţia de premier între anii 1963 şi 1976. De asemenea, a mai fost, pentru scurte perioade, ministru de Extrene, ministrul Educaţiei şi ministrul Justiţiei.
Preşedinte al Partidului Creştin-Democrat, Moro a fost răpit pe data de 16 martie 1978 de câţiva membri ai grupului Brigăzile Roşii, în timp ce se îndrepta spre Parlament unde Giulio Andreotti urma să prezinte noul Guvern.
În timpul ambuscadei, toate cele cinci gărzi de corp ale lui Moro - Domenico Ricci, Oreste Leonardi, Raffaele Iozzino, Giulio Rivera şi Francesco Zizzi - au fost ucise.
Mai târziu, jurnalistul Mino Pecorelli a publicat o serie de articole în care susţinea că Andreotti ar fi avut legături cu Mafia şi cu răpirea lui Aldo Moro.
În 1979, Pecorelli a fost asasinat, iar Andreotti a fost investigat pentru presupusul rol pe care l-a avut în moartea jurnalistului.
Aldo Moro a fost ţinut prizonier până pe 9 mai 1978, perioadă în care oficialii guvernamentali au refuzat în mai multe rânduri să elibereze 13 membri ai Brigazilor Roşii judecaţi la Torino, apoi a fost ucis.
Cadavrul său a fost găsit într-un Renault de culoare roşie, pe Via Caetani, o stradă aflată între sediile partidelor Creştin-Democrat şi Comunist.
Locul ales de terorişti pentru a lăsa corpul neînsufleţit al lui Moro nu a fost ales întâmplător. În anii '70, fostul premier fusese exponentul politic cel mai important al aşa-numitului "Compromis istoric" între democraţi, socialişti şi comunişti, o idee venită din partea lui Enrico Berlinguer, liderul comuniştilor italieni.
Într-o perioadă în care Italia traversa un moment de rofundă criză economică, socială şi politică, Aldo Moro reuşise să găsească o cale de a uni toate forţele politice ale ţării într-un guvern de solidaritate naţională.
Pe data de 4 mai 2007, Parlamentul italian a votat şi aprobat o lege prin care ziua de 9 mai a fost intitulată "Ziua memoriei", în amintirea lui Aldo Moro şi a tuturor victimelor terorismului.
