Hoppus, în vârstă de 49 de ani, a dezvăluit în luna iunie că a fost diagnosticat cu limfom de tip B difuz cu celule mari, în stadiul patru.
Tratamentul urmat de atunci a avut succes, menționează artistul.
"Tocmai mi-am văzut medicul oncolog și sunt vindecat de cancer! Mulțumesc lui Dumnezeu, universului, prietenilor, familiei și tuturor celor care și-au exprimat sprijinul, prietenia și dragostea", a scris el pe Instagram.
Hoppus precizează că va trebui să meargă la consultații la fiecare șase luni și că va dura "până la finele anului" să se întoarcă la o viață normală însă, dincolo de toate acestea, se simte "binecuvântat".
Tată al unui adolescent și soțul creatoarei de modă Skye Everly, Mark Hoppus și-a adăugat la nota biografică de pe Twitter titlul de "distrugător al cancerului".
Săptămâna trecută, el a notat că părul a reînceput să-i crească, însă alb, precum al lui George Clooney sau al personajului Doc Brown din serialul "Înapoi în viitor".
Blink 182: 25 de ani de carieră și zeci de milioane de discuri vândute
Mark Hoppus a format Blink-182 la începutul anilor '90 în San Diego, statul american California, împreună cu Tom DeLonge (voce, chitară) și Scott Raynor (tobe).
Trupa a vândut peste 50 de milioane de discuri în lume și s-a impus în conștiința mai multor generații de fani ai rock-ului cu piese precum "All the small things", "Adam's Song" sau "I miss you".
De-a lungul anilor, Hoppus a rămas singurul membru constant din formula originală.
Tom DeLonge, a cărui voce nazală a constituit multă vreme trăsătura specifică a cântecelor Blink-182, a părăsit trupa în 2015 și activează în proiectul "Angel and Airwaves".
Blink-182 a câștigat în 2016 premiul Kerrang! Icon acordat de revista britanică omonimă.