Preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, l-a confirmat, marţi după-amiază, pe diplomatul Marin Raikov, o figură independentă pe scena lumii politice de la Sofia, în fucţia de premier interimar, anunţă
novinite.com.
Raikov, în vârstă de 52 de ani, este un diplomat de carieră, care a pus umărul la procesul de integrare europeană a Bulgariei, în timp ce ocupa poziţia de adjunct al Ministerului de Externe, în 1998.
Marin Raikov a deţinut funcţia de ambasador al Bulgariei la Paris de două ori, inclusiv ultimul mandat, din 2009 până în prezent.
Noul guvern va asigura interimatul până la alegeri, programate să se desfăşoare în data de 12 mai şi va funcţiona sub deviza "Pentru Europa, pentru democraţie, pentru dezvoltare economică", a precizat preşedintele Plevneliev.