Antena 3 CNN Externe Marea Britanie va redeschide centrele comerciale și magazinele în luna iunie

Marea Britanie va redeschide centrele comerciale și magazinele în luna iunie

<1 minut de citit Publicat la 23:42 25 Mai 2020 Modificat la 23:42 25 Mai 2020
Marea Britanie va redeschide centrele comerciale și magazinele în luna iunie
Sursa foto: Hepta

Pieţele comerciale în aer liber şi centrele pentru vânzări auto ar putea fi redeschise pe 1 iunie, iar reţelele de retail pe 15 iunie.

"Astăzi, vreau să anunţ sectorul de retail că intenţionăm să redeschidem magazinele, pentru a se pregăti. Aplicăm măsuri treptate de reconstruire a ţării", a declarat Boris Johnson luni seară, conform agenţiei de presă Reuters.

Iniţiativa a fost confirmată de ministrul britanic al Mediilor de Afaceri, Alok Sharma. "Magazinele stradale sunt în centrul fiecărei comunităţi din ţara noastră. A permite redeschiderea acestor magazine va fi un pas esenţial pe drumul reconstruirii economiei, iar astfel vor fi susţinute milioane de locuri de muncă din Marea Britanie", a declarat ministrul britanic.

În Marea Britanie s-au înregistrat până acum 262.541 de cazuri de infecție cu COVID-19 şi 36.996 de decese, conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA)

×
x close