Marea
Britanie va deveni cea mai populată ţară din Europa, devansând
Germania, mulţumită imigraţiei şi ratei de natalitate crescută.
Populaţia din Marea Britanie va creşte cu un sfert, la 77 de
milioane de locuitori, până în 2060, se arată într-un
studiu al Comisiei Europene privind trendul populaţiilor din Uniunea
Europeană.
Astfel,
Marea Britanie va surclasa Germania în topul celor mai populate
ţări din Uniune. Populaţia Germaniei numără în prezent 82
de milioane de locuitori, dar analiştii Comisiei cred că o scădere
a natalităţii va reduce la 71 de milioane numărul locuitorilor din
Germania, în următoarea jumătate de secol, informează Telegraph.co.uk.
Cele
27 de state membre al UE au o populaţie totală de 495 de milioane.
Vârful va fi atins în 2035, când vor fi 521 de
milioane de locuitori în Uniune, ca apoi, până în
2060, numărul persoanelor să scadă până la 506 milioane.
În
UE, numărul decesurilor va fi mai mare decât cel al naşterilor
începând cu 2015, când numărul locuitorilor din 13
ţări europene va scădea, inclusiv în Italia şi Polonia. În
schimb, populaţia Marii Britanii va creşte, expansiunea de aici
fiind depăşită doar înCipru, Irlanda şi Luxemburg. Marea
Britanie este deja una dintre cele mai dens populate ţări din
Europa, iar posibilitatea de a adăuga încă 16 milioane de
oameni celor existenţi ar putea mări presiunea asupra guvernului de
a stopa imigraţia.
Antena3.ro