Antena 3 CNN Externe Marea Britanie. Un tren defect a mers fără oprire 13 minute, perturbând traficul metroului londonez

Marea Britanie. Un tren defect a mers fără oprire 13 minute, perturbând traficul metroului londonez

<1 minut de citit Publicat la 21:56 13 Aug 2010 Modificat la 21:56 13 Aug 2010
Marea Britanie. Un tren defect a mers fără oprire 13 minute, perturbând traficul metroului londonez

Un tren de mentenanţă a trecut fără să se oprească, vineri dimineaţă, prin şase staţii de la metroul din Londra, din cauza unei defecţiuni, iar un oficial sindical a declarat că o coliziune cu un tren de pasageri a fost evitată la limită, informează BBC News Online.

Defecţiunea a cauzat o puternică perturbare a circulaţiei garniturilor de metrou pe linia respectivă, vineri dimineaţă.

Trenul defect, care se desprinsese de un alt tren care îl remorca, a circulat timp de 13 minute, înainte de a se opri la o staţie aflată în vârful unei pante.

Un purtător de cuvânt al companiei londoneze de transport a declarat că a fost demarată o anchetă.

Pat Sikorski, oficial sindical pentru transporturi, s-a declarat "îngrozit" de acest incident, care s-ar fi putut transforma "foarte uşor într-un dezastru". El a adăugat că, potrivit informaţiilor deţinute de sindicatul său, o coliziune cu un tren de pasageri a fost "evitată la limită".

Antena3.ro

×
x close