Oficialii
din Marea Britanie cred că NATO nu ar trebui să suspende cooperarea
cu Rusia, în pofida conflictului militar dintre Georgia şi
statul rus, informează Reuters. "Relaţiile
NATO-Rusia vor trebui să ia pe deplin în considerare
implicaţiile acţiunilor militare ruseşti în Georgia", a
declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului britanic de
Externe.
"Totuşi,
suntem de părere că ar fi o greşeală suspendarea totală a
legăturilor NATO-Rusia, într-un moment în care sunt atât
de necesare", a încheiat acesta.
În replică, preşedintele rus Dmitri Medvedev spune că este pregătit pentru orice sancţiuni ale NATO, chiar şi suspendarea relaţiilor dintre statul rus şi Alianţa Nord-Atlantică.
"Suntem pregătiţi să acceptăm orice decizie, până la suspendarea relaţiilor", a declarat Medvedev la o reuniune la Soci, în faţa trimisului rus la NATO, Dmitri Rogozin.
Antena3.ro