Potrivit unui raport nepublicat, realizat de un imam pe baza intervievării copiilor, profesorilor şi părinţilor, elevii sunt în mod constat supuşi violenţelor fizice şi psihice. Unul dintre elevi a povestit cum a fost "apucat de un picior şi învârtit", iar altul a declarat că un profesor lovea în capul său "ca într-o minge de fotbal".
Irfan Chishti, iniţiatorul studiului, conduce Academia Lumina Islamului din Rochdale. Acesta a declarat că este şocat de rezultatul studiului şi de calmul cu care victimele au ajuns să suporte asemenea abuzuri. De cele mai multe ori, părinţii copiilor abuzaţi refuză să depună plângere fie pentru că sunt de acord cu pedeapsa corporală, fie de teamă că vor fi ostracizaţi în propria comunitate.
Instituţiile de predare a culturii islamice din Marea Britanie poartă numele de madras. Există peste 1.600 de astfel de şcoli unde copiii cu vârste între patru şi 16 ani învaţă limba arabă şi Coranul în cursul săptămânii.
Antena3.ro